Globuri de Aur, SAG Awards, Bafta, Oscaruri mai mult ca sigur – niciun alt film de Alfonso Cuaron nu s-a bucurat vreodata de atata succes.
Pe mine m-a lasat rece, pe romaneste, si nu pentru ca nu are nimic special, ci pentru ca are, in acelasi timp, lucruri mult prea misto si altele mult prea slabe.
Incep cu punctele tari.
Imaginea, in primul rand. Efectele sunt de nota 10. L-am vazut 3D simplu si a fost impresionant, sunt sigura ca un IMAX m-ar fi lasat speechless. Imaginile din spatiu, imaginile cu Pamantul privit din spatiu, imaginile cu meteoritii, totul a fost de-o claritate si fluiditate impresionanta. De-ar fi asa toate 3D-urile, as merge la cinema si pentru reclame.
Mesajul a fost unul puternic. Nu de nivelul filmelor cu substanta, facute pentru substanta si din substanta, if you know what i mean, dar pentru un SF a fost peste asteptari. Dorinta disperata de a supravietui, puterea infinita parca de a lupta pentru viata chiar si atunci cand totul pare zadarnic, cand sansele de supravietuire sunt inexistente, nici macar minime, fac din film mai mult decat un SF simplu, ci un SF motivational.
Din pacate, ma opresc aici cu punctele tari, care chiar daca sunt in numar de doua, fac din film unul care sa merite!
Si trec la punctele slabe:
Este un film cu un singur personaj. Da, apare si George Clooney in primele 5 minute, mai apare o data spre sfarsit, vreo 2 minute, ambele dati purtand costumul ala de astronaut; nici n-apuci sa-l vezi sau sa-l auzi, deci rolul lui nici nu se pune. Ramanem cu Sandra, care, fiind singurul personaj timp de o ora si jumatate, devine plictisitoare. Zboara de la o nava la alta, incearca sa porneasca niste motoare, sa conduca o nava etc etc etc, ajungi sa te plictisesti de ea. E greu sa faci un film cu un singur personaj si sa nu lasi publicul sa se plictiseasca de figura lui, insa nu imposibil. De exemplu, lui Danny Boyle i-a iesit 127 Hours. Cu Gravity, au cam dat-o in bara la capitolul asta. Noroc cu efectele, ca nu-ti puteai lua ochii de la imaginea Pamantului, altfel puteai linistit sa dormi vreo 30 minute fara sa pierzi nimic.
O tona de faze sunt trase de par in cel mai stupid mod posibil. Sandra consuma 80% oxigen in 2 minute si reuseste sa traga de 0.5% oxigen mai bine de jumatate de ora. Ca sa nu mai zic ca este o femeie instabila psihic, careia i-a murit copilul si care nu reuseste sa scape de niste sechele (nu ca ai avea cum, in orice caz)…da, fix genul asta de oameni trimit americanii in spatiu.
Ea este nominalizata peste tot la categoria “Cea mai buna actrita in rol principal”. Ce sa zic, a plans 5 minute, cand si-a dat costumul jos. In rest, nu i-ai vazut chipul si nici n-ai auzit altceva decat gafaieli si respiratie grea. A jucat excelent in alea 5 minute, dar atat. I s-ar fi putut valorifica mult mai mult rolul. In orice caz, daca o comparam cu Chate Blanchett din “Blue Jasmine” al lui Woody Allen, Cate sterge podeaua cu Sandra si Clooney la un loc.
Dar da, il recomand, cu toate minusurile, cu toate exagerarile, este un film bun, cu un mesaj placut si o imagine captivanta.
The goddamn movies. They can ruin you. 