Martin Scorsese si Leonardo DiCaprio au facut echipa buna dintotdeauna, daca ne amintim de Shutter Island (2010), The Departed (2006), The Aviator (2004) si de Gangs of New York (2002).
Insa Wolf of Wall Street nu este tocmai cel mai apreciat film de catre critici, avand numai 4 nominalizari la BAFTA, 5 la Critics’ Choice Movie Awards si numai una la Globurile de Aur. Tot criticii i-au dat un scor de 76 pe Rotten Tomatoes, spre deosebire de American Hustle care are un scor de 93 sau de 12 Years a Slave, cu scorul de 97. Pe de alta parte, pare favoritul publicului, avand o nota de 8.7 pe IMDB. Eu una consider nota ca fiind nejustificata, mai mult de 8 nu i-as da – cu mentiunea ca 8 este o nota mai mult decat onorabila.
Scorsese a incercat un stil vulgar si excentric care a prins la public, dar care nu a fost tocmai pe placul criticilor. Eu insa n-am avut nicio problema, imi plac lucrurile excentrice, imi place atunci cand regizorii au curajul sa faca ceva nou si suprinzator, nu asta a fost problema din punctul meu de vedere. As fi vrut ceva mai multa substanta, dar asta e strict o chestie personala, un criteriu personal fata de care raportez si apreciez filmele.
Wolf of Wall Street are fix 3 ore si, fiind obisnuita cu “cinefilii” romani care vin la film sa isi discute problemele personale, confundand sala de cinema cu barul din colt, eram aproape sigura ca o sa fac educatie civica in stanga si-n dreapta, rugandu-mi vecinii sa termine cu vorba. N-a fost sa fie. Sala a fost plina si nimeni n-a scos un sunet, lucru care m-a socat peste masura. Toti au fost captivati timp de 3 ore, iar asta e un mare plus. Motivul pentru care au fost captivati e irelevant – unii poate erau innebuniti de scenele vulgare, de zecile de femei dezbracate complet, de umor, de actori etc etc – important e ca timp de 3 ore o sala intreaga abia a respirat.
Pentru cei care spun ca intreg filmul a fost un circ al destrabalarii plin de umor ieftin, tin sa mentionez o chestie: atat umorul cat si “circul” din filmul lui Scorsese sunt prezentate satiric. Exagerarea e intentionata, Scorsese vrea sa faca din film unul ridicol, criticand astfel defectele umane si degradarea morala. Wolf of Wall Street un fel de Caragiale de Hollywood.
Dintre regizorii in viata, Scorsese si Tarantino consider ca sunt cei mai buni cand vine vorba de dialoguri. Au niste dialoguri delicioase, le savurezi la maxim si nu te saturi. Iar in Woolf of Wall Street sunt nelipsite. Cel putin scena dialoglului dintre acotrul principal Jordan Belfort si detectivul FBI e de-a dreptul extraordinara. Avem acolo un dialog tensionat, inteligent, incordat, in care cei doi fierb in interior si s-ar ucide reciproc, insa Scorsese il ironizeaza, prezentandu-l intr-o maniera prieteneasca. La fel si Dialogul dintre acelasi personaj principal (nu ca ar fi mai multi) si partenerul elvetian de afaceri.
M-a surprins in mod placut Margot Robbie pe care o credeam o actrita mediocra, care a jucat numai in comedii sau filme romantice slabe, insa aici si-a jucat rolul cat se poate de bine. Exact acelasi lucru il pot spune despre Jonah Hill.
Un rol extraordinar a avut Matthew McConaughey, care a aparut in numai cateva scene, insa care a fost pur si simplu fenomenal.
Cireasa de pe tort este, evident, Leonardo DiCaprio. Rolul sau e unul extrem de complex. El este Jordan Belfort, un broker parsiv care porneste de jos, un dependent de droguri autentic, un dependent de femei infocat, un tata iresponsabil, un fiu neascultator si un sot infidel. Este tipul parvenitului, al omului insetat de bani care nu stie unde si cand sa se opreasca. Acum e complet disperat, in secunda urmatoare absolut fericit, iar in cea fix urmatoare tampeste din cauza drogurilor si devine agresiv sau pur si simplu intra in strari care mi-au amintit de personajul lui din What’s Eating Gilbert Grape, cand juca rolul unui copil retardat. Trece prin toate starile posibile intr-un mod si cu o lejeritate care te lasa masca. L-am iubit si admirat in fiecare secunda din film. Am vazut ceilalti actori principali nominalizati si este de departe cu 10 clase peste toti la un loc. Mi-a placut la nebunie, ma uitam cum isi schimba starile, expresia, tonul si intensitatea vocii fara niciun strop de dificultate, trecand intr-o secunda prin stari diametral opuse.
Filmul merita vazul si DiCaprio merita “best actor in leading role” la toate festivalurile de film posibile.
The goddamn movies. They can ruin you. 